Pentru acei conducatori auto care efectueaza transport de persoane in regim de taxi sau in regim de inchiriere (rent-a-car) atestatul taxi si inchiriere este obligatoriu. Aceasta va fi dovada pregatirii profesionale pentru a efectua in siguranta activitatea aceasta de transport.

Întrebări frecvente
Pentru a putea practica transportul de persoane în regim de taxi, conducătorul auto trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: a) să aibă permis de conducere categoria B valabil, cu o vechime de cel puţin 2 ani; b) să deţină certificat de atestare profesională valabil; c) să fie apt din punct de vedere medical şi psihologic; d) să aibă vârsta minimă de 21 de ani; e) să nu aibă menţiuni în certificatul de cazier judiciar privitoare la faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările și completările ulterioare, respectiv să rezulte că persoana in cauza nu a fost condamnata pentru: – infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice; – infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri; – infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale; – infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; – infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; – infracţiuni contra patrimoniului.
Pentru a se înscrie la cursurile de pregătire pentru obţinerea certificatului de atestare profesională pentru transport de persoane în regim de taxi, conducătorii auto solicitanți vor prezenta următoarele documente: a) cerere; b) actul de identitate în termen de valabilitate, în copie, din care să rezulte că are cel puțin 21 de ani; c) permisul de conducere în termen de valabilitate, în copie, cu o vechime de cel puțin 2 ani pentru categoria B; d) adeverinţa eliberată de serviciul poliţiei rutiere, din care să rezulte că în ultimul an nu a avut suspendat dreptul de a conduce un autovehicul pentru conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului sau a substanţelor stupefiante ori nu au fost implicaţi în accidente rutiere soldate cu victime, din culpa lor; e) aviz medical şi psihologic valabile, în copie, din care să rezulte că este apt pentru transportul de persoane (eliberate de unități agreate de M.T.); lista unităților agreate este postată pe pagina de internet a M.T. și poate fi vizualizată aici f) certificatul de cazier judiciar, în copie, în care să nu fie înscrise mențiuni privitoare la faptele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d) pct. 1 din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, respectiv să rezulte că aceasta nu a fost condamnată pentru: – infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice; – infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri; – infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale; – infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; – infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale; – infracţiuni contra patrimoniului.
Examenul pentru obținerea certificatului de atestare profesională pentru transport de persoane în regim de taxi sau pentru vizarea acestuia este format dintr-un set de 20 de întrebări tip grilă care trebuie rezolvate în 20 de minute. Fiecare întrebare are patru variante de răspuns dintre care una singură este corectă. Pentru promovarea examenului este necesar să se răspundă corect la cel puţin 70% din întrebări, adică la cel puțin 14 de întrebări. La finalizarea examenului, punctajul și calificativul admis/respins obținute de fiecare candidat sunt afișate automat pe ecranul terminalului unității PC la care acesta a susținut examenul. De asemenea, calificativul obținut la examen se poate afla de pe site-ul www.arr.ro aici , secțiunea informații certificate/atestate, în prima zi lucrătoare de după examen.